Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a tâlhărit o femeie de 80 de ani pe bulevardul Republicii din Baia Mare.
Incidentul a avut loc în data de 12 iulie, în jurul orei 11:00. Potrivit polițiștilor, victima a fost atacată în plină stradă și deposedată prin violență de o bijuterie pe care o purta asupra sa. În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Imediat după sesizarea prin 112, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au demarat cercetările pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului. În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat un tânăr de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar o parte din prejudiciu a fost recuperată.
La data de 16 iulie, în baza probelor administrate și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat în fața magistraților, care au admis propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor Codului de procedură penală.