Pompierii maramureșeni și-au testat din nou capacitatea de reacție și procedurile de intervenție în cadrul unor exerciții desfășurate în teren, la obiective cu risc ridicat, respectiv o unitate de producție din Borșa și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.
Primul exercițiu a fost organizat de Stația de Pompieri Borșa, care a simulat izbucnirea unui incendiu într-o hală de producție de materiale compozite. Scenariul a presupus degajări mari de fum și existența unor persoane surprinse în interiorul clădirii. Având în vedere riscurile specifice materialelor compozite, precum arderea violentă și degajarea de gaze toxice, echipajele au exersat localizarea focarelor, căutarea și salvarea victimelor, precum și protejarea construcțiilor învecinate, în colaborare cu personalul desemnat pentru situații de urgență din cadrul fabricii.
Un al doilea exercițiu a fost desfășurat de Detașamentul de Pompieri Baia Mare la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie. Scenariul a vizat un incendiu izbucnit într-un salon situat la etajul al doilea al clădirii, cu propagarea flăcărilor la acoperiș. Pompierii au simulat evacuarea pacienților, stingerea incendiului și acordarea primului ajutor victimelor, accentul fiind pus pe protejarea persoanelor vulnerabile, triajul medical și colaborarea cu personalul unității sanitare.
La finalul exercițiilor, salvatorii au susținut demonstrații practice de acordare a primului ajutor și sesiuni de instruire pentru angajații celor două instituții, prezentând principalele măsuri de prevenire a incendiilor și de comportament în situații de urgență.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș subliniază că astfel de exerciții nu urmăresc doar deplasarea echipajelor la locul intervenției, ci și verificarea timpilor de răspuns, a fluxului informațional dintre dispecerat și echipele operative, precum și testarea planurilor proprii de evacuare ale instituțiilor.
„O comunitate sigură este o comunitate pregătită”, transmit salvatorii maramureșeni, care au mulțumit conducerii și personalului celor două unități pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea exercițiilor.
