Un motociclist în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs vineri, 24 iulie, în jurul orei 10:00, pe DN 18, în zona Pasului Prislop.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au intervenit la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.
Din primele verificări reiese că bărbatul de 55 de ani, aflat la ghidonul unei motociclete, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație într-o curbă periculoasă, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani.
În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.