Un eveniment rutier s-a produs luni, în jurul orei 13:00, în localitatea Tăuții de Sus, aparținătoare orașului Baia Sprie.
Din primele informații, un autoturism marca BMW a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului, autoturismul a suferit avarii importante.
Traficul rutier în zonă a fost blocat pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a permite intervenția autorităților și degajarea carosabilului.
Din informațiile disponibile până în acest moment, accidentul nu s-a soldat cu victime.
Vom reveni cu detalii, pe măsură ce autoritățile vor furniza informații oficiale.