Ședință ordinară a Consiliului Local Baia Mare, joi, 30 iulie

Sedinta CL 2

Consiliul Local al Municipiului Baia Mare se va întruni în ședință ordinară joi, 30 iulie 2026, începând cu ora 11:00. Ședința se va desfășura în format mixt, atât cu prezență fizică în sala Europa din sediul Primăriei Baia Mare, cât și prin mijloace electronice, prin platforma de videoconferință Cisco Webex.

Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe proiecte de hotărâre care vizează investiții, cooperări instituționale, finanțări și administrarea patrimoniului public.

Unul dintre cele mai importante proiecte propune acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare” unui număr de opt persoane care dețin calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”. Este vorba despre Maria Cotețiu, Adiel-Gavril Florian, Vasile Noje, Vasile Anton Talpoș, Vasile Gui, Gherasim Rus, Marinel Pinte și Vasile-Nicolae Cornea.

Consilierii locali vor dezbate și aprobarea încheierii unui acord de cooperare între Municipiul Baia Mare, Serviciul Public Ambient Urban și Asociația A.D.E., pentru organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Kinder Fest – Un festival din dragoste pentru copii”, programat în perioada 11–13 septembrie 2026 în Parcul Central.

Pe agenda ședinței se mai află:

  • aprobarea execuției bugetelor municipiului Baia Mare aferente trimestrului II al anului 2026;
  • modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Serviciului Public Ambient Urban;
  • aprobarea finanțării cultelor religioase recunoscute prin lege, în cadrul primei sesiuni de finanțare din 2026;
  • încheierea unui acord de cooperare cu Asociația Next Level Maramureș pentru un proiect de informare publică și valorificare a izvoarelor existente pe domeniul public și privat al municipiului;
  • aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul „Reparații Fântână Arteziană Piața Revoluției – Municipiul Baia Mare”;
  • mandatul acordat primarului pentru votul privind modificarea tarifelor de colectare și transport al deșeurilor municipale în cadrul ADIGIDM Maramureș;
  • retragerea dreptului de administrare a Creșei Baia Mare asupra spațiilor fostei Creșe nr. 2 și transferul acestora către Grădinița cu Program Prelungit nr. 27;
  • prelungirea contractului de închiriere pentru spațiul utilizat de Asociația Persoanelor cu Handicap Fizic „MARA HAND” Maramureș, situat pe strada Victoriei nr. 118/6.

Ședința Consiliului Local va putea fi urmărită atât de participanții prezenți în sala Europa, cât și de cei conectați online prin platforma Cisco Webex, în conformitate cu procedurile de desfășurare în format mixt adoptate de administrația locală.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux