Aproape 100 de autovehicule verificate în cadrul unei acțiuni a polițiștilor

au-apasat-prea-tare-pedala-de-acceleratie-in-borsa-politistii-au-luat-masuri-legale

Polițiștii din Șomcuta Mare și cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au desfășurat, în intervale orare diferite, două acțiuni BLOCADA, în cadrul cărora au urmărit prevenirea și combaterea faptelor antisociale, impunerea respectării legislației rutiere, precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Astfel, la data de 27 iulie a.c., în intervalul orar 13.00-15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șomcuta Mare și cei ai Serviciului Criminalistic – Grupa Canină, împreună cu jandarmii maramureșeni, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță publică.

La data de 28 iulie a.c., în intervalul orar 14.00-16.00, pe raza comunei Petrova, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina și cei ai Serviciului Criminalistic – Grupa Canină au acționat în sistem integrat, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului.

În cadrul celor două acțiuni, polițiștii au verificat aproximativ 100 de autovehicule și au legitimat 115 persoane. De asemenea, au fost efectuate testări cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei.

Totodată, în cadrul acțiunii desfășurate pe raza comunei Petrova, polițiștii au constatat infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va continua organizarea unor astfel de acțiuni și în perioada următoare, în scopul creării unui climat de siguranță pentru cetățeni.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux