Aplicația e-Terra a fost repornită marți, 11 august 2026, începând cu ora 15.00, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) și pentru notarii publici. Reluarea se face etapizat, în urma verificărilor și testelor realizate de specialiști, și reprezintă primul pas către revenirea la normal a activității de cadastru și publicitate imobiliară.
ANCPI precizează că, pentru moment, repornirea vizează exclusiv sistemul e-Terra, platforma informatică prin care sunt realizate înscrierea, gestionarea și evidența cadastrului și a cărții funciare la nivel național. Celelalte platforme online ale ANCPI destinate publicului rămân, deocamdată, indisponibile și vor fi repuse în funcțiune etapizat, cu anunțarea prealabilă a utilizatorilor.
Prima zi, dedicată actelor depuse în perioada indisponibilității
Pentru a evita apariția unor blocaje, prima zi de funcționare a aplicației e-Terra va fi dedicată cu prioritate înregistrării actelor primite prin corespondență și a celor instrumentate de notarii publici în perioada în care sistemul nu a fost disponibil.
Astfel, personalul OCPI va înregistra cu prioritate actele depuse prin poștă în perioada de indisponibilitate a aplicației, în timp ce notarii publici vor putea începe înregistrarea actelor instrumentate în această perioadă și care nu au putut fi depuse prin intermediul sistemului.
În prima zi de funcționare nu vor putea fi solicitate extrase de carte funciară pentru autentificare și, respectiv, pentru informare.
Începând de miercuri, 12 august 2026, ora 8.30, e-Terra va deveni disponibilă și pentru alte categorii de utilizatori care aveau acces la aplicație înainte de producerea incidentului. Este vorba despre persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru, experții tehnici-judiciari și executorii judecătorești.
Pentru aceștia au fost puse la dispoziție manuale de utilizare și materiale video cu instrucțiuni, iar pentru personalul OCPI sunt organizate ședințe de lucru și sesiuni de instruire.
Rangul cererilor este protejat
Potrivit ANCPI, pentru cele aproximativ 94.000 de cereri aflate în curs de soluționare la momentul producerii incidentului, termenele legale au fost prelungite printr-o decizie internă.
Pe durata indisponibilității sistemului electronic, cererile depuse la ghișeu, prin poștă sau curier au fost înregistrate cu menționarea exactă a datei și orei primirii. Odată cu repornirea aplicației, acestea, precum și actele instrumentate anterior de notarii publici și care nu au fost încă înregistrate la OCPI, vor fi introduse în registrul electronic cu păstrarea obligatorie a rangului.
De asemenea, valabilitatea extraselor de carte funciară care erau deja eliberate și valabile la momentul incidentului a fost prelungită automat cu numărul de zile în care sistemul a fost indisponibil. Măsura urmărește protejarea rangului actelor notariale încheiate în această perioadă.
Sistemul, monitorizat permanent
După repornire, aplicația e-Terra va fi monitorizată permanent pentru identificarea și remedierea rapidă a eventualelor probleme.
ANCPI va colabora în continuare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Cyberint, instituțiile implicate în procesul de repunere în funcțiune a sistemului.
Accesul și funcționalitățile aplicației vor fi extinse și stabilizate treptat, în funcție de comportamentul sistemului și de volumul solicitărilor.
Timpi de răspuns mai mari și posibile documente PDF indisponibile temporar
ANCPI avertizează că, în perioada imediat următoare repornirii, utilizatorii se pot confrunta cu timpi de răspuns mai mari, pe fondul numărului ridicat de accesări și al solicitărilor acumulate în perioada în care sistemul nu a funcționat.
Aplicația e-Terra funcționează în prezent în Cloudul Guvernamental, infrastructură despre care ANCPI precizează că oferă condiții tehnice superioare celor utilizate anterior. Pe măsura stabilizării fluxurilor și a volumului de accesări, este așteptată revenirea aplicației la parametrii normali de funcționare.
Totodată, unele documente în format PDF pot fi temporar indisponibile, deoarece procesul de transfer al documentelor în Cloudul Guvernamental nu este încă finalizat.
ANCPI subliniază că indisponibilitatea temporară a unor documente nu înseamnă pierderea sau ștergerea acestora. Acestea vor deveni accesibile pe măsură ce procesul de transfer va fi finalizat.
Reluarea etapizată a aplicației e-Terra urmărește asigurarea unui proces sigur și controlat, iar ANCPI și OCPI anunță că acordă prioritate soluționării activității restante și revenirii cât mai rapide la fluxurile normale de lucru, cu respectarea termenelor și procedurilor legale.