Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs în această dimineață pe raza localității Lăpușel, în zona „Două Veverițe”. În cele trei vehicule se aflau în total șase persoane, iar în urma impactului o victimă a necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvatori: Punctul de Lucru Șomcuta Mare: a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată de 4 cadre; Secția de Pompieri Fărcașa: a mobilizat un echipaj de prim ajutor, format din 3 cadre.
Echipajele de intervenție au acționat pentru acordarea primului ajutor persoanei rănite.