La două luni de la incendiul Bisericii din Posta: Asociația R.O.S.T. solicită transparență în controale 

la-doua-luni-de-la-incendiul-bisericii-din-posta-asociatia-r-o-s-t-solicita-transparenta-in-controale

La aproape două luni de la incendiul devastator care a distrus acoperișul, bolta și turnul Bisericii de lemn „Sfântul Ilie” din Posta, Asociația R.O.S.T. (Reabilitarea Organică a Satului Tradițional) a prezentat bilanțul demersurilor realizate până în prezent, vizând două direcții principale: măsurile județene de prevenire a incendiilor și acțiunile concrete de protejare și restaurare a monumentului istoric.

În urma constituirii grupului de lucru prin Hotărârea CJSU Maramureș nr. 13/15.07.2026, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș și instituțiile partenere au efectuat, în perioada 21 iulie – 11 august, verificări pe teren la bisericile de lemn clasate ca monumente istorice. În paralel, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a anunțat adoptarea unor măsuri proprii de protecție.

Pentru ca aceste evaluări să aibă un impact real, Asociația R.O.S.T. a solicitat public:

  • Publicarea listei bisericilor de lemn verificate;

  • Prezentarea deficiențelor majore constatate în teren;

  • Stabilirea măsurilor, a termenelor concrete de remediere și a calendarului de reverificare;

  • Comunicarea măsurilor deja implementate de către Episcopie și a modalităților prin care aceasta va sprijini etapele viitoare.

De asemenea, Asociația R.O.S.T. a elaborat și transmis autorităților și eparhiilor trei ghiduri informative de prevenție, axate pe: Siguranța instalațiilor electrice; Instalațiile de protecție împotriva trăsnetului (paratrăsnete); Regulile privind utilizarea focului deschis în preajma bisericilor de lemn.

Pas important la Biserica din Posta: Protecție provizorie și dosare de finanțare

Pentru biserica din Posta au fost deja obținute avizele și autorizațiile necesare lucrărilor de primă urgență. În prezent, sunt finalizate documentațiile tehnice pentru:

  • Construirea unui șopron destinat depozitării și conservării materialului lemnos salvat din ruină;

  • Ridicarea unei structuri provizorii de protecție deasupra corpului rămas din biserică.

Pentru finanțarea acestor etape, Asociația R.O.S.T. a depus două cereri de finanțare la Institutul Național al Patrimoniului (INP), prin programul Timbrul Monumentelor Istorice: una pentru executarea lucrărilor de primă urgență și una pentru elaborarea proiectului complex de restaurare și reconstrucție. Rezultatele evaluării sunt așteptate în perioada următoare. Dosarele de finanțare au fost elaborate cu sprijinul de specialitate al domnului Bogdănel Gavra.

„Considerăm că verificările desfășurate în județ reprezintă un pas important. Etapa următoare trebuie să fie comunicarea concluziilor și transformarea acestora în măsuri concrete, asumate, finanțate și urmărite în timp”, a subliniat Laura Zaharia, președintele Asociației R.O.S.T., în revenirea la Apelul public transmis autorităților.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux