Calendar. S-a întâmplat în 7 septembrie …

calendar-s-a-intamplat-in-7-septembrie

1739 Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria și Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Țării Românești.
1931 Nicolae Titulescu a fost reales în funcția de președinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societății Națiunilor; a fost un caz unic în istoria Ligii Națiunilor, când un fost președinte al Ligii a fost reales pentru o nouă sesiune.
1939 România s-a declarat neutră în urma declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale (la 1 septembrie) și și-a dat acordul de principiu pentru trecerea pe teritoriul său a materialului de război destinat ajutării Poloniei.
1940 Tratatul de la Craiova: Tratatul de frontieră dintre România și Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul”, adică județele Durostor și Caliacra) intră în componența Bulgariei.
2001 A fost prezentat, în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, filmul lui Lucian Pintilie, După-amiaza unui torționar, realizat după romanul „Drumul Damascului”, de Doina Jelea.
2001 În Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), statele membre decid în unanimitate, ca începând cu anul următor, ziua de 21 septembrie să fie Ziua Internațională a Păcii.

S-au născut în data de 7 septembrie …
1811 Prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Carol I al României (d. 1885)
1816 Lascăr Rosetti, om politic român (d. 1884)
1850 Constantin I. Istrati, chimist și medic român (d. 1918)
1881 Henri Focillon, istoric de artă și estetician, membru de onoare străin al Academiei Române (d. 1943)
1902 Șerban Cioculescu, critic și istoric literar român, membru al Academiei Române (d. 1988)
1904 Dumitru Dumitrescu, inginer român (d. 1984)
1912 Mariana Drăgescu, aviatoare română, membră a Escadrilei Albe (d. 2013)
1927 Ion Pacea, pictor român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1999)
1929 Emanuel Kant Vasiliu, lingvist român, membru al Academiei Române (d. 2001)
1944 Paul Fister, actor român (d. 2017)
1954 Tudorel Stoica, fotbalist român
1960 Nae Caranfil, scenarist, actor și regizor român
1965 Angela Gheorghiu, soprană română
1982 Andreea Antonescu, cântăreață și textieră din România
1992 Marius Vasile Cozmiuc, canotor român

Au decedat în data de 7 septembrie …
1831 Petrus Sigerus, botanist din Transilvania (n. 1759)
1880 Manolache Costache Epureanu, politician român, prim-ministru al României (n. 1820)
1907 Bogdan Petriceicu-Hasdeu, enciclopedist, jurist, lingvist, istoric, om politic și scriitor român (n. 1836)
1993 Eugen Barbu, scriitor, scenarist și publicist român (n. 1924)
2000 Virgil Săhleanu, lider sindical român (n. 1946)

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Gest de solidaritate în Maramureș: Jandarmii au donat sânge pentru salvarea de vieți

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, jandarmii maramureșeni s-au alăturat campaniei naționale de donare...

Maria Chira, directoarea adjunctă a Școlii „Lucian Blaga”: „Funcțiile sunt vremelnice, domnule primar Doru Dăncuș”

O vizită a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în curtea Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, unde a interacționat...

Campanie de curățenie generală în Baia Mare înaintea sărbătorilor. Programul pe cartiere

Serviciul Public Ambient Urban, în colaborare cu operatorul de salubrizare Drusal, desfășoară în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie 2026...

Controale ITM Maramureș în transporturi și comerț cu ridicata. Amenzi de peste 29.000 de lei 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, acțiuni de verificare în cadrul Campaniei Naționale...

Bustul lui Iuliu Maniu va fi strămutat de la București la Sighetu Marmației 

Bustul omului politic Iuliu Maniu, amplasat din 1993 la sediul istoric al PNȚCD din Piața Rosetti din București, va fi...

Traficul auto prin PTF Sighetu Marmației (Podul Istoric) este suspendat temporar astăzi, 10 noiembrie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră informează participanții la trafic că marți, 10 noiembrie 2026, până la ora 16:00, traficul...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux