Pe fondul rezultatelor PISA 2026. Inițiativă legislativă pentru orientarea în carieră a tinerilor

pe-fondul-rezultatelor-pisa-2026-initiativa-legislativa-pentru-orientarea-in-cariera-a-tinerilor

Rezultatele testărilor PISA 2026 au scos din nou la iveală vulnerabilitățile majore din sistemul de educație: 38,5% dintre elevii români de 15 ani evaluați se află sub nivelul de bază la lectură, matematică și științe. În acest context, deputatul USR de Maramureș, Brian Cristian, a anunțat că lucrează la o inițiativă legislativă menită să reglementeze și să îmbunătățească orientarea în carieră a tinerilor, lansând în același timp o invitație la consultare publică.

Potrivit datelor menționate de parlamentarul maramureșean, aproape patru din zece elevi de 15 ani nu dețin competențele minime pentru a aplica ceea ce au învățat în situații concrete de viață. Brian Cristian atrage atenția că lipsa abilităților de a înțelege informații, de a compara opțiuni și de a rezolva probleme afectează direct capacitatea tinerilor de a-și alege în cunoștință de cauză liceul, facultatea sau prima calificare profesională.

„Le cerem tinerilor să ia decizii care le pot schimba viața. Avem responsabilitatea să le oferim și sprijinul de care au nevoie pentru aceste alegeri. Un tânăr are nevoie să descopere ce îl interesează, ce știe să facă și ce mai are de învățat. Are nevoie de ocazii să încerce, să primească feedback și să observe că poate progresa,” a declarat Brian Cristian, deputat USR de Maramureș.

Ce va include noua inițiativă legislativă

Pentru a reduce prăpastia dintre teorie și practică, inițiativa parlamentară își propune să asigure un cadru prin care orientarea în carieră să devină un proces continuu și accesibil tuturor elevilor, indiferent de mediul de proveniență sau de posibilitățile materiale ale familiei.

Proiectul legislativ vizează:

-Sprijin constant pe parcursul școlarizării, nu doar momente izolate de consiliere;

-Cadre profesionale bine pregătite, capabile să îndrume tinerii în funcție de aptitudini;

-Oportunități de explorare practică, precum voluntariatul, proiectele aplicate și interacțiunea directă cu diverse profesii și medii de lucru.

Apel la consultare publică: Elevii, părinții și angajatorii, invitați să contribuie

Înainte de a definitiva textul de lege și de a-l depune în Parlament, Brian Cristian a lansat o invitație la dialog deschis către toate părțile implicate în educație și pe piața muncii.

Sunt chemați să contribuie cu propuneri și experiențe proprii elevii, studenții, părinții, profesorii, consilierii școlari, lucrătorii de tineret și reprezentanții mediului de afaceri.

Cei interesați să se implice în formularea propunerii legislative își pot trimite ideile și experiențele completând formularul de înscriere pus la dispoziție de deputatul maramureșean pe paginile sale oficiale.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Gest de solidaritate în Maramureș: Jandarmii au donat sânge pentru salvarea de vieți

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, jandarmii maramureșeni s-au alăturat campaniei naționale de donare...

Maria Chira, directoarea adjunctă a Școlii „Lucian Blaga”: „Funcțiile sunt vremelnice, domnule primar Doru Dăncuș”

O vizită a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în curtea Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, unde a interacționat...

Campanie de curățenie generală în Baia Mare înaintea sărbătorilor. Programul pe cartiere

Serviciul Public Ambient Urban, în colaborare cu operatorul de salubrizare Drusal, desfășoară în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie 2026...

Controale ITM Maramureș în transporturi și comerț cu ridicata. Amenzi de peste 29.000 de lei 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, acțiuni de verificare în cadrul Campaniei Naționale...

Bustul lui Iuliu Maniu va fi strămutat de la București la Sighetu Marmației 

Bustul omului politic Iuliu Maniu, amplasat din 1993 la sediul istoric al PNȚCD din Piața Rosetti din București, va fi...

Traficul auto prin PTF Sighetu Marmației (Podul Istoric) este suspendat temporar astăzi, 10 noiembrie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră informează participanții la trafic că marți, 10 noiembrie 2026, până la ora 16:00, traficul...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux