Campania „O cutie, o bucurie” – Asociația „Mâinile care fac bine”

campania-o-cutie-o-bucurie-asociatia-mainile-care-fac-bine

Campania „O cutie, o bucurie” revine și în acest an, aducând un mesaj puternic de solidaritate și implicare comunitară. Se apropie sărbătorile de iarnă, iar în această perioadă ar trebui să ne gândim mai des la cei aflați în situații defavorizate, la familiile care se confruntă cu lipsuri și la copiii care așteaptă un gest de bunătate.

Ca în fiecare an, asociația din Vima Mică îndeamnă comunitatea să se alăture acestei inițiative. Campania are scopul de a aduce daruri, alimente și produse de bază celor care au nevoie de sprijin.

Prin implicarea oamenilor, fiecare cutie devine un simbol al generozității și al speranței.

„De Crăciun, nu doar Moșul poate face minuni… și tu poți. Anul acesta, 95 de copii cu vârste între 3 și 14 ani își pun speranța în oameni ca tine. Copii care, deși duc griji prea mari pentru vârsta lor, încă mai cred în magie. Încă mai cred că cineva, undeva, se gândește la ei. Asociația „Mâinile care fac bine” pornește o nouă campanie de Crăciun și te invită să faci parte din povestea lor. Nu trebuie să fii super-erou ca să schimbi lumea cuiva. Uneori ajunge o păpușă, o mașinuță, o haină călduroasă, o ciocolată… sau pur și simplu gândul că cineva i-a dăruit din inimă.

De ce e important?
Pentru unii copii, acesta poate fi singurul cadou pe care îl primesc anul întreg.
Poate fi primul moment în care simt grijă, atenție, apartenență.
Poate fi scânteia care le aprinde zâmbetul și încrederea că lumea poate fi bună.

Cum poți ajuta?
Pregătește un cadou pentru un copil – și pune în el o parte din inima ta.
Donează produse sau contribuie financiar, dacă nu ai timp să pregătești un pachet.
Împarte vestea – poate cineva din jurul tău vrea să dăruiască, dar nu știe cui.

Crăciunul nu este despre cât dăm, ci despre ce lăsăm în sufletul celuilalt. Hai să fim împreună dovada că binele există și că se transmite din mână în mână. Fii și tu mâna care face bine. Fii parte din miracol.

MÂINILE CARE FAC BINE – 0743 841 113”, au transmit reprezentanții Asociației.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Piața muncii din Maramureș: Raportul fragil dintre numărul angajaților și cel al pensionarilor

Ședința Colegiului Prefectural Maramureș de la sfârșitul lunii octombrie a adus în prim-plan o radiografie detaliată a pieței muncii, a...

Servicii integrate pentru comunitățile rurale în opt comune din Maramureș

Comunitățile rurale din România și din județul Maramureș fac pași importanți spre modernizare și incluziune socială prin intermediul proiectului „Furnizare...

EXCLUSIV. Radiografia imigrației. Câți muncitori străini sunt înregistrați oficial în Maramureș

Fenomenul integrării forței de muncă străine în România trece într-o nouă etapă: tot mai mulți angajați veniți din afara Uniunii...

Dezbatere despre traseul adopției. 600 de copii orfani în Maramureș

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare găzduiește joi, 8 octombrie, începând cu ora 16:00, în Sala de Conferințe, conferința intitulată...

PROTEST. Șoferii din România, îndemnați să boicoteze benzinăriile pe 1 octombrie

Un mesaj care se distribuie masiv pe platformele de socializare îi îndeamnă pe conducătorii auto din România să nu mai...

Peste 100 de mame și gravide minore, în județul Maramureș

Zeci de fete din Maramureș devin mame înainte de a ajunge la majorat, un fenomen îngrijorător care mobilizează toate instituțiile...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux