Ieri s-a dat startul Târgului Caritabil de Crăciun din Parcul Mara, iar astăzi, de Sfântul Nicolae, atmosfera continuă cu emoție și bucurie.
Direcția de Asistență Socială Baia Mare organizează târgul, alături de parteneri locali: ASSOC, Caspev, Esperando, Oameni Darnici și Inimi Vindecate.
„6 ani în care comunitatea băimăreană a transformat magia sărbătorilor în sprijin real pentru copii, tineri, persoane cu dizabilități și seniori. Datorită dumneavoastră, am reușit să modernizăm spații de terapie, să dotăm centrele cu echipamente esențiale și să îmbunătățim serviciile oferite zi de zi,” transmit organizatorii evenimentului.
Scopul principal este strângerea de fonduri pentru achiziționarea unui autovehicul adaptat transportului persoanelor cu mobilitate redusă, destinat serviciilor sociale aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare.
În aceeași idee, echipa ASSOC a transmis un mesaj plin de emoție, invitând comunitatea să se alăture cauzei:
„Astăzi, de Sfântul Nicolae, vă așteptăm la căsuța noastră din cadrul Târgului Caritabil din Parcul Mara Baia Mare, un loc în care atmosfera sărbătorilor se îmbină perfect cu emoția faptelor bune. […] Un gest care ne-a emoționat profund a venit din partea doamnei Rodica, fost economist ASSOC între anii 2000–2006. Doamna Rodica, acum pensionară, confecționează și tricotează păpuși. Ea le-a donat beneficiarilor centrului nostru păpușelele colorate, iar bucuria lor e greu de cuprins în cuvinte. Vă invităm să treceți pe la standul nostru, să cunoașteți oamenii din spatele lucrurilor frumoase și, dacă simțiți, să contribuiți la susținerea activităților noastre sociale.”
În prima zi, echipa Centrului de zi ASSOC a fost gazdă, prezentând decorațiuni de Crăciun realizate cu multă dăruire. Obiectele expuse sunt lucrate manual, cu răbdare și bucurie, fiecare purtând amprenta adulților cu dizabilități din centrul lor.
Ca în fiecare an, Asociația Caspev este prezentă la târg cu tradiționala „căsuța bunicii”. Din acest spațiu, vizitatorii pot achiziționa produse hand-made realizate de senioarele din grupul de creație. Grupul de creație este coordonat cu pasiune și grijă de doamna Florica Cavasi.
Nelipsiți de la Târgul Caritabil de Crăciun sunt și cei de la Asociația Esperando. La standul lor găsiți podoabe și ornamente realizate manual, fiecare cu un farmec aparte și multă grijă. Fiecare obiect este creat cu implicarea persoanelor din Centrul de Zi de Recuperare Esperando.
Vizitatorii sunt invitați să descopere oamenii din spatele creațiilor și să sprijine activitățile sociale prin gesturi simple. Fiecare decorațiune cumpărată înseamnă un pas înainte pentru susținerea tuturor grupurilor de persoane sprijinite de serviciile sociale.











