Primăria Municipiului Baia Mare anunță demararea campaniei de strângere a brazilor folosiți în perioada sărbătorilor, acțiune care se desfășoară până la data de 20 ianuarie 2026.
Persoanele care locuiesc în blocuri îi pot lăsa lângă punctele de colectare a deșeurilor menajere. Cei care locuiesc la case sunt invitați să îi așeze în fața proprietății, cu condiția să nu blocheze trotuarele sau accesul auto.
Cei care preferă să îi transporte personal îi pot duce direct la centrul de reciclare al SPAU, situat pe strada Mărgeanului nr. 9, unde vor ajunge oricum toți brazii colectați din oraș. Municipalitatea atrage atenția că depozitarea brazilor în alte locuri decât cele stabilite poate duce la sancțiuni, conform legislației în vigoare.