Mai întâi a fost Săsarul, un fir de apă ce se prelingea de sub Măgura și, după ce a depășit Baia Sprie, a primit (exclusiv din partea dreaptă) mai mulți afluenți: Chiuzbaia, Firiza, Valea Roșie, Borcutul. Din partea stângă, niciunul. Tocmai de aceea, cetatea Râul Doamnelor (viitorul oraș Baia Mare) și-a ridicat zidurile pe malul stâng al râului Săsar și s-a întins spre sud, radial, de la Circulus fori (Piața Centrală, azi Piața Libertății / Millennium).
Multe secole, Baia Mare a fost un târg de provincie, nici prea sărac, dar nici prea bogat, în ciuda faptului că aici a funcționat una din monetăriile imperiale. Lingourile de aur luau drumul Budapestei sau ale Vienei. Minerii aveau salarii de mizerie. Protipendada orașului era alcătuită din oficialități și câțiva proprietari particulari de mine. Unul dintre ei, Alexiu Pocol (1872-1935), devenit celebru după ce a donat 3,6 kg de aur, trebuincios pentru confecționarea coroanei regale a Reginei Maria, și-a ridicat un castel cochet pe Valea Borcutului, unde a găzduit personalități ale vieții culturale dâmbovițene: istoricul Nicolae Iorga, diplomatul Tache Ionescu, scriitorul Duiliu Zamfirescu, epigramistul Cincinat Pavelescu șamd.
Încet-încet, în orașul de pe malul Săsarului se manifestă un interes crescând pentru activități pur culturale: se adună cărți pentru alcătuirea unei biblioteci publice, se inaugurează primul cinematograf (imediat după Marea Unire din 1918), tenorul Adrian Cirțiu susține concerte în sala de spectacole a Hotelului Ștefan din Baia Mare (1937), iar școala particulară de pictură a lui Hollósy Simon (înființată încă în 1896) așează Baia Mare pe harta coloniilor artistice de talie europeană.
Apoi orașul s-a umplut de monumente de for public (emblematic este Sfatul Bătrânilor, din fața Palatului Administrativ), de spații expoziționale și muzee (Muzeul de mineralogie este unic în estul Europei), de biserici, catedrale și alte bijuterii arhitectorice.
Iar dacă ne uităm spre a doua jumătate a secolului XX, constatăm că Baia Mare a dat țării profesori universitari, scriitori, compozitori, academicieni, dramaturgi, romancieri, poeți, critici de artă, muzicologi, soliști, artiști lirici etc. Unii dintre ei au rescris istoria și s-au impus în Pantheonul culturii naționale.
Ieri, 15 ianuarie, a fost Ziua Națională a Culturii. Rețele sociale au fost invadate de mesaje și opinii despre soarta culturii autohtone, cei mai mulți cântându-i prohodul.
Așa cum spuneam, la început a fost Săsarul… Apoi un ocean de cultură s-a revărsat asupra cetății Baia Mare.
