În cursul zilei de joi,15 ianuarie, primarul ales al orașului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a publicat, pe contul său de facebook, un soi de drept la replică față de băimărenii și oamenii politici care și-au permis să aducă acuze administrației publice locale, referitor la modul în care s-a desfășurat operațiunea Deszăpezirea orașului Baia Mare, ediția ianuarie 2026.
“Îmi recunosc vina. Aceea de a nu răspunde tuturor aberațiilor lansate de fel și fel de indivizi cu repere morale îndoielnice, ca să nu mai vorbim de nivelul lor de cunoștințe aflat sub orice critică, la adresa mea. A fost o greșeală pe care mi-o răscumpăr azi. Ați vrut un răspuns, stimați aleși, consilieri locali, parlamentari sau politicieni dornici de funcții, care comunicați pe nerăsuflate pe subiecte pe care nu le pricepeți, îl aveți. Și vă compătimesc, pentru că realitatea pe care urmează să o prezint dovedește doar că i-ați păcălit pe cetățeni să voteze niște incompetenți”, scrie Doru Dăncuș pe Facebook.
Tonul, infatuarea, ironia, afirmațiile jignitoare nu sunt demne de un ales local, care a obținut doar 10.583 de voturi, din cele 48.577 de voturi exprimate, fără să mai punem la socoteală numărul total al băimăreni cu drept de vot (114.446). Cu alte cuvinte, peste 100.000 de băimăreni fie nu au votat deloc sau au votat împotriva lui.
Să minimalizezi situația din oraș afirmând că zăpada are doar… doi centimetri pe carosabil și deci șoferii nu ar avea motive să se plângă, să invoci faptul că “zăpada se topește, dar banii rămân”, în timp ce situația din cartiere e și la această oră sub orice critică, fără să mai vorbim de zăpada frământată de pe trotuare și de canalizarea înfundată a orașului – e o dovadă de impertinență, născută din frustrări și complexe de inferioritate, după atâția ani petrecuți în calitate de Locotenent, în umbra fostului primar (aflat în detenție pentru fapte de corupție dovedite de instanță).
Maniera în care edilul băimărean pune problema într-o chestiune relativ minoră – (in)capacitatea administrației locale de a degaja orașul de zăpadă, pentru a permite circulația pietonilor și a autovehiculelor -, ne duce cu gândul la visul președintelui Trump de a avea o Lege a Insurecției, care i-ar permite să intervină în forță împotriva cetățenilor sau a comunităților nemulțumite de politica și deciziile Casei Albe (vezi cazul Minneapolis).
În concluzie, un astfel de drept la replică pe care și l-a permis primarul ales al unui municipiu reședință de județ este departe de statutul de demnitar public și nu dovedește altceva decât o vădită nepotrivire de caracter. E simplu: băimărenii voiau soluții practice, nu explicații.