1749 Domnitorul Țării Românești Grigore Ghica dă hrisovul prin care reorganizează învățământul din Țara Românească. Hrisovul stabilește și bugetul Academiei Domnești din București.
1821 A fost redactat „Cererile norodului românesc”, document cu caracter constituțional. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme.
1906 În baza legii asupra brevetelor de invenții, se înființează Oficiul Român de Invenții, care înregistra atât invenții românești, cât și „brevete de importații”.
1933 România: Noua reducere a salariilor și a pensiilor cu 10-12,5% (a treia „curbă de sacrificiu”), aprobată de Parlament la 13 februarie 1933
1999 A cincea mineriadă: Ultimatumul greviștilor din Valea Jiului: dacă nu le vor fi satisfăcute cel puțin două dintre revendicări, minerii vor veni la București. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, refuză.
S-au născut în data de 14 ianuarie…
1895 Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Londra și Oxford (d. 1968).
1924 Radu Theodoru, scriitor roman
1947 Anton Șuteu, compozitor român (d. 2010)
1954 Stela Furcovici, actriță română (d. 2000)
1976 Mircea Muraru, handbalist român
Au decedat în data de 14 ianuarie…
1936 Mateiu I. Caragiale, scriitor român (n. 1885)
1985 Sorin Titel, prozator și eseist român (n. 1935)
1993 Niculae Frânculescu, scriitor român (n. 1925)
2000 Ion Rațiu, vicepreședinte al PNȚCD, candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 1990, deputat de Cluj (n. 1917)
2019 Emil Dumitrescu, amiral român (n. 1935)