Baia Mare. Mulțumim din inimă Primăriei pentru deszăpezirea parcării blocului

multumim-din-inima-primariei-pentru-deszapezirea-parcarii-blocului

Adept al politicii struțului (băgăm capul în zăpadă, pardon, nisip, până ce trece furtuna, recte, nemulțumirea oamenilor), edilul băimărean nu s-a deranjat să aplece urechea la reclamațiile referitoare la necesitatea dezăpezirii troptuarelor și parcărilor din cartiere. I-a lăsat pe băimăreni să se descurce cum pot și s-a rugat fierbinte să se topească zăpada cât mai repede, să rezolve soarele ce nu putea el să facă.

Însă ceea ce îi contrariază pe băimăreni este lipsa de reacție a consilierilor locali, care nu au schițat nici un gest de revoltă sau de împotrivire și care nu au cerut socoteală pentru maniera grosolană în care executivul s-a comportat în Criza Deszăpezirii. Reacția firavă a liberalilor, care s-au obosit să emită un comunicat de  presă, de ochii lumi (în scop electoral, evident), nu se pune.

Într-o postare pe o rețea de socializare, locatarii unui bloc din Baia Mare au publicat telegrama de mulțumire adresată domnului primar ales cu 10.583 de voturi (din 114.447 băimăreni cu drept de vot), pentru “intervenția realizată in vederea deszăpezirii parcării blocului”. În finalul telegramei, se arată: “Apreciem efortul depus pentru asigurarea condițiilor de viață, de siguranță și accesibilitate”.

Conducerea Primăriei băimărene ar face bine să verifice prognoza meteo, care anunță precipitații sub formă de ninsoare, trei zile la rând, în acest weekend. Poate ne trezim luni dimineață cu orașul blocat. Din nou.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux