1862 Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu.
1952 Se înființează, la București, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Dr. Ana Aslan”.
1999 A cincea mineriadă: „Pacea de la Cozia”, încep negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile și liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18:30, negocierile se încheie, primul-ministru declarând: „Nicio parte nu a câștigat, în schimb a câștigat țara”.
1999 A fost semnată, la București, Convenția dintre guvernul român și cel bulgar privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ și a titlurilor știintifice din cele două state. Legea pentru ratificarea Convenției a fost promulgată la 1 noiembrie 1999.
2017 Continuă protestele din România față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.
S-au născut în data de 22 ianuarie…
1869 Demostene Russo, istoric român (d. 1938)
1885 Gheorghe Demetrescu, astronom și seismolog român (d. 1969)
1936 George Motoi, regizor de teatru și actor român de teatru și film (d. 2015)
1936 Mihai Negulescu, poet și prozator roman
1939 Timotei Ursu, regizor român de film
1958 Bogdan Stanoevici, actor și politician român (d. 2021)
1959 Costel Orac, fotbalist și antrenor roman
1968 Ecaterina Szabo, gimnastă română
Au decedat în data de 22 ianuarie…
1957 Coriolan Tătaru, medic dermatolog, decan al Facultății de Medicină din Cluj, primar al Clujului (n. 1889)
1922 Alexandru Ciurcu, inventator și publicist român (n. 1854)
2004 Erwin M. Friedländer, fizician american de origine română (n. 1925)
2008 Ștefan Niculescu, compozitor român (n. 1927)
2012 Tudor Mărăscu, regizor român de teatru și film (n. 1940)
2013 Margareta Teodorescu, jucătoare de șah română (n. 1932)
2022 Corneliu „Bibi” Ionescu, basist și om de afaceri român (n. 1945)