Îl chema Otto. Unii îi spuneau Emil. Nimeni nu știe care era numele lui adevărat. De fapt, nici nu contează. Avea 70 de ani. Povestea lui de viață? E un mister, care se vor adăuga altor mistere, ca de exemplu răspunsul la întrebarea: de ce nu a reușit Emil să părăsească încăperea din strada Morii, din Baia Mare, după ce a izbucnit incendiul. Focul a mocnit o bună bucată de vreme, până ce au venit pompierii. Ei l-au găsit pe Otto. Carbonizat.
Pentru că era un obișnuit al cantinei de la ASSOC, angajații acestei instituții au postat un text despre el, pe o rețea de socializare, pe care îl redăm integral:
„Astăzi, în bucătăria ASSOC a fost mai multă liniște ca de obicei. O liniște apăsătoare.
S-a aflat că Otto sau Emil, așa cum îl știau oamenii din Baia Mare, nu mai vine să își ridice pachetul cu mâncare pregătit pentru el de colegii din Cantina Socială ASSOC. Vestea că a fost găsit fără viață, în urma unui incendiu la locuința sa din Baia Mare, a adus liniștea grea printre colegi.
Otto ajungea la ASSOC pedalând încet, dar hotărât, fie vreme bună, fie rea. Ochii lui albaștri, senini, contrastau puternic cu fața înnegrită de funingine, ca o poveste nespusă despre greutăți duse în tăcere. Era mereu politicos și avea întotdeauna o vorbă bună pentru colegele noastre din bucătărie. Niciodată nu pleca fără să mulțumească.
Când au înțeles că nu va mai veni, colegele noastre s-au gândit la omul bun care, an după an, devenise parte din viața noastră și au înălțat o rugăciune pentru sufletul lui.
Otto ar fi împlinit 71 de ani pe 19 august. Trăia singur. Nu avea telefon. Nu fusese căsătorit, nu avusese copii și nu mai păstra legătura cu familia. Umbla prin oraș pe bicicleta lui, iar după-amiaza venea, constant, la întâlnirea lui zilnică cu colegele din Cantina Socială ASSOC.
S-a legat, în timp, o prietenie. Tăcută. Discretă. Otto nu vorbea mult despre viața lui. Era rezervat, poate obișnuit să nu fie întrebat sau poate prea singur. Și totuși, chiar și așa, era printre preferații fetelor din bucătărie. Pentru bunătatea lui. Pentru decența lui. Pentru felul în care știa să fie recunoscător, chiar și atunci când viața nu fusese blândă cu el.
Ne doare că, de multe ori, abia tragediile ne opresc și ne fac să vedem oamenii de lângă noi. Ne dorim să fim mai atenți la ei cât sunt încă aici. Să întrebăm. Să privim. Să fim prezenți. Să nu trecem pe lângă singurătate ca pe un decor obișnuit al orașului.
Dumnezeu să îl odihnească în pace”, transmite Asociația ASSOC Baia Mare.
