În ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, care va avea loc joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 12:00, în sala Europa din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, consilierii municipali sunt invitați să dezbată, printre altele, un proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii ”Parcul Cardinal Iuliu Hossu”, parcului situat în jurul Catedralei „Sfânta Maria”, delimitat de strada Hortensiei, strada Şcolii, Bulevardul Unirii şi Hotelul Mara.
De menționat că acest proiect a mai fost pe ordinea de zi a CL Baia Mare într-una din ședințele de la finalul anului 2025, dar a fost retras ulterior.
Anul 2025 a fost declarat Anul Cardinal Iuliu Hossu, prin legea 290 din 24 octombrie 2023, pentru a celebra moștenirea Cardinalului Iuliu Hossu prin evidențierea contribuțiilor sale în domeniile: spiritual, ecumenic, educațional și academic, cultural, politic, social, al unirii naționale, al solidarității și apărării demnității umane, al rezistenței împotriva opresiunii comuniste.
Ceremonia de beatificare a cardinalului a fost săvârșită de Papa Francisc și a avut loc pe Câmpia Libertății din Blaj, în 2 iunie 2019.