La data de 17 februarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Baia Mare au intervenit pe strada Electrolizei pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane.
Din verificările efectuate a reieșit că un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un bărbat de 37 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, au fost răniți conducătorul auto de 37 de ani și un pasager, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.