Roxana, polițista de la Rutieră

roxana-politista-de-la-rutiera

În spatele poveștii Roxanei sunt ani cu multe momente petrecute în intersecții de drumuri, sub soare arzător sau în ploi torențiale. Colega noastră, un polițist rutier cu experiență, alături de colegii ei, depune eforturi permanent pentru siguranța traficului rutier din Baia Mare.

Nu de puține ori, Roxana a ajuns la accidente soldate cu rănirea gravă a persoanelor sau chiar cu decesul acestora.

Cu o oarecare doză de empatie, dar înzestrată cu un înalt simț al dreptății și cu multă atenție la detalii, Roxana a efectuat cercetările la fața locului astfel încât să reflecte cât mai fidel cauza producerii accidentelor rutiere.

Activitate judiciară a Roxanei este remarcată atât în colectivul din care face parte, cât și de procurorii de caz care regăsesc în cadrul dosarelor penale instrumentate de ofițerul de poliție un nivel ridicat de profesionalism, responsabilitate și implicare. În ultima perioadă, patru persoane, a căror activitate infracțională a fost documentată de polițistul rutier, au fost reținute și ulterior, arestate preventiv.

În final, prin ceea ce face și ceea ce este, Roxana arată că niciodată frumusețea nu substituie inteligența.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Gest de solidaritate în Maramureș: Jandarmii au donat sânge pentru salvarea de vieți

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, jandarmii maramureșeni s-au alăturat campaniei naționale de donare...

Maria Chira, directoarea adjunctă a Școlii „Lucian Blaga”: „Funcțiile sunt vremelnice, domnule primar Doru Dăncuș”

O vizită a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în curtea Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, unde a interacționat...

Campanie de curățenie generală în Baia Mare înaintea sărbătorilor. Programul pe cartiere

Serviciul Public Ambient Urban, în colaborare cu operatorul de salubrizare Drusal, desfășoară în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie 2026...

Controale ITM Maramureș în transporturi și comerț cu ridicata. Amenzi de peste 29.000 de lei 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, acțiuni de verificare în cadrul Campaniei Naționale...

Bustul lui Iuliu Maniu va fi strămutat de la București la Sighetu Marmației 

Bustul omului politic Iuliu Maniu, amplasat din 1993 la sediul istoric al PNȚCD din Piața Rosetti din București, va fi...

Traficul auto prin PTF Sighetu Marmației (Podul Istoric) este suspendat temporar astăzi, 10 noiembrie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră informează participanții la trafic că marți, 10 noiembrie 2026, până la ora 16:00, traficul...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux