Andreea, polițistă din Fărcașa, de 15 ani în slujba comunității

andreea-politista-din-farcasa-de-15-ani-in-slujba-comunitatii

De aproape 15 ani, Andreea, polițistă în cadrul Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, este unul dintre oamenii care intervin zi de zi pentru siguranța comunității. De-a lungul timpului, aceasta a oferit sprijin cetățenilor aflați în dificultate, i-a îndrumat pe cei care aveau nevoie de ajutor și a intervenit prompt, alături de colegii săi, în numeroase situații care au necesitat prezența poliției.

Activitatea sa profesională este marcată de numeroase intervenții în cazuri sensibile sau tensionate, în care a reușit să gestioneze situațiile dificile cu calm, profesionalism și stăpânire de sine. Experiența acumulată în anii petrecuți pe teren, în contact direct cu oamenii și cu diverse situații operative, a învățat-o să rămână echilibrată, dar și fermă atunci când circumstanțele o impun.

În timpul serviciului, Andreea se asigură întotdeauna că cetățenii sunt în siguranță, iar activitatea sa a demonstrat în repetate rânduri acest lucru. Un exemplu recent este intervenția din luna august 2025, când, sub supravegherea procurorului de caz, polițista a documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 28 de ani, suspectat că și-ar fi agresat fiul în vârstă de 4 ani.

În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Baia Mare a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au transmis că sunt mândri că Andreea face parte din echipa instituției și i-au urat mult succes în continuarea activității, exprimându-și convingerea că își va desfășura în continuare munca cu același profesionalism și devotament față de comunitate.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Gest de solidaritate în Maramureș: Jandarmii au donat sânge pentru salvarea de vieți

Ca în fiecare an, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, jandarmii maramureșeni s-au alăturat campaniei naționale de donare...

Maria Chira, directoarea adjunctă a Școlii „Lucian Blaga”: „Funcțiile sunt vremelnice, domnule primar Doru Dăncuș”

O vizită a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în curtea Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, unde a interacționat...

Campanie de curățenie generală în Baia Mare înaintea sărbătorilor. Programul pe cartiere

Serviciul Public Ambient Urban, în colaborare cu operatorul de salubrizare Drusal, desfășoară în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie 2026...

Controale ITM Maramureș în transporturi și comerț cu ridicata. Amenzi de peste 29.000 de lei 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, acțiuni de verificare în cadrul Campaniei Naționale...

Bustul lui Iuliu Maniu va fi strămutat de la București la Sighetu Marmației 

Bustul omului politic Iuliu Maniu, amplasat din 1993 la sediul istoric al PNȚCD din Piața Rosetti din București, va fi...

Traficul auto prin PTF Sighetu Marmației (Podul Istoric) este suspendat temporar astăzi, 10 noiembrie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră informează participanții la trafic că marți, 10 noiembrie 2026, până la ora 16:00, traficul...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux