Baia Mare se pregătește pentru o porție serioasă de râs, odată cu spectacolul de stand-up comedy „RO ALERT, Atenție, vin urșii!”, care va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 21:00, la Colegiul de Arte din municipiu.
Evenimentul îi aduce pe scenă pe Micutzu, alături de Geo Adrian, George Dumitru și Alex Ioniță, patru dintre cei mai apreciați comedieni ai momentului. Accesul publicului se va face începând cu ora 20:30.
Turneul promite un show plin de energie și umor actual, în care artiștii își propun să „ridice nivelul de umor la maximum”. Conceptul spectacolului, inspirat de binecunoscutele alerte RO-ALERT, vine cu un mesaj clar pentru public: dacă ai primit „avertizarea”, te așteaptă o seară memorabilă.
Iustin Guraliuc