DNA. Arhitectul șef al municipiului Baia Mare, sub control judiciar

dna-arhitectul-sef-al-municipiului-baia-mare-sub-control-judiciar

Procurorii din cadrul Biroului teritorial Baia Mare – Serviciul teritorial Cluj a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 aprilie 2026, față de următorii inculpați:

MORTH IZABELLA-MIHAELA, arhitect-șef al municipiului Baia Mare, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată (șapte acte materiale) și luare de mită în formă continuată (15 acte materiale),

M.Z.A., arhitect și administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (șapte acte materiale),

K.R. și P.F., asociați unici și administratori ai unor societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2023 – iulie 2025, inculpata Morth Izabella-Mihaela, în calitate de arhitect-șef al municipiului Baia Mare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privitoare la analizarea documentațiilor tehnice necesare pentru emiterea unor certificate de urbanism și autorizații de construire, depuse de șase beneficiari – persoane fizice și juridice, ar fi emis un certificat de urbanism și șase autorizații de construire cu încălcarea legii, cu consecința vătămării intereselor legale ale municipiului Baia Mare și/sau a unor persoane fizice și a procurării în mod corelativ a unui folos necuvenit beneficiarilor în cauză.

În perioada decembrie 2019 – martie 2025, în aceeași calitate, în mod repetat, inculpata Morth Izabella-Mihaela ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite, iar ulterior le-a primit, respectiv a pretins foloase necuvenite, iar ulterior le-a primit (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse electrocasnice și sanitare, respectiv un obiect de mobilier) de la inculpatul M.Z.A., reprezentant al unei societăți cu domeniul de activitate principal „Activități de arhitectură”, precum și de la inculpații P.F., K.R. și V.F.M., reprezentanți ai unor societăți comerciale având ca obiect principal/secundar de activitate dezvoltarea (promovarea) imobiliară și realizarea de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, în cuantum total estimat de 56.110 lei (echivalentul a 11.220 euro), în legătură cu îndeplinirea/urgentarea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu/în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, în beneficiul/interesul mituitorilor/societăților administrate de aceștia.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații MORTH IZABELLA-MIHAELA, M.Z.A., K.R. și P.F. trebuie să respecte o serie de obligații între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu părăsească teritoriul României fără acordul organelor judiciare (pentru primii trei menționați). În plus, inculpatei Morth Izabella-Mihaela i s-a interzis exercitarea funcției de arhitect-șef al municipiului Baia Mare.

Celor patru inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, acestor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Totodată, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție și față de alte patru persoane (funcționari publici sau foști funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Baia Mare – Serviciului autorizare construcții, care au dobândit calitatea procesuală de inculpat), precum și sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită față de reprezentantul unei societăți comerciale, acesta având calitatea procesuală de suspect.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
trackback
7 luni în urmă

[…] DNA. Arhitectul șef al municipiului Baia Mare, sub control judiciar […]

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
1
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux