Un nou proiect prinde contur în municipiul Baia Mare, vizând fluidizarea traficului și modernizarea infrastructurii rutiere. Este vorba despre „Centura Mică”, o investiție estimată la aproximativ 100 de milioane de euro, care va transforma semnificativ mobilitatea urbană.
Proiectul prevede lărgirea la patru benzi a străzilor Europa și Dumbravei, până la DN18, dar și o serie de lucrări complexe menite să reducă blocajele din trafic și să crească siguranța rutieră.
Printre intervențiile incluse se numără modernizarea și extinderea sensului giratoriu de la zona Metro, care va asigura conexiunea inclusiv cu viitorul drum rapid Baia Mare – Satu Mare, reconstrucția podului peste râul Săsar, precum și realizarea unui pasaj suprateran peste liniile de
În prezent, studiul de fezabilitate a fost finalizat și recepționat, iar documentația a fost transmisă către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare și Ministerul Transporturilor.
„Centura Mică” face parte dintr-un pachet mai amplu de investiții în infrastructura rutieră a județului Maramureș, care include și drumul rapid Baia Mare – Satu Mare (aproximativ 900 de milioane de euro), centura mare a municipiului Baia Mare (circa 250 de milioane de euro) și centura ocolitoare a municipiului Sighetu Marmației (aproximativ 40 de milioane de euro).