Un caz neobișnuit, care pare desprins din scenariul unui film, a ieșit la iveală în județul Sălaj, unde un tânăr este cercetat de polițiști după ce ar fi pus la cale o înscenare elaborată: furtul propriului dar de nuntă.
Totul a început după ce o tânără de 26 de ani din Marghita a sesizat poliția, reclamând că persoane necunoscute ar fi pătruns în apartamentul în care locuiește împreună cu soțul său, în Zalău, și ar fi sustras suma de 94.060 de lei – bani proveniți din darul de nuntă.
Cazul părea, inițial, unul clasic de furt prin efracție. Însă verificările polițiștilor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj au scos la iveală o situație cel puțin surprinzătoare.
Potrivit anchetatorilor, chiar soțul tinerei ar fi fost autorul întregii „regii”. Pe 7 aprilie, în jurul orei 18:00, acesta ar fi răvășit locuința, ar fi lăsat ușa întredeschisă – dar aparent închisă – și ar fi creat toate indiciile unei spargeri, pentru a susține scenariul unui furt comis de persoane necunoscute. Ulterior, fapta a fost reclamată de soția sa, fără ca aceasta să știe, cel mai probabil, adevărul din spatele incidentului.
Planul nu a rezistat însă mult. La doar o zi distanță, pe 8 aprilie, polițiștii au reușit să îl identifice pe tânăr ca principal suspect.
În prezent, sub coordonarea procurorilor, cercetările continuă pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.