Polițiștii din cadrul Poliția municipiului Sighetu Marmației au intervenit în data de 12 aprilie, la un imobil din localitate, pentru a aplana un conflict izbucnit în familie. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că sesizarea se confirmă. Din primele verificări a reieșit că un bărbat în vârstă de 59 de ani ar fi adresat amenințări cu acte de violență concubinei sale și fiicei acesteia, provocându-le o stare de temere.
În urma evaluării situației, polițiștii au întocmit formularele de risc, rezultând existența unui pericol iminent. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Deși li s-a oferit această posibilitate, cele două femei au refuzat montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.