Rezultatele barometrului INSCOP privind semnificația Paștele oferă o imagine surprinzătoare asupra modului în care societatea românească își structurează raportarea la una dintre cele mai importante sărbători ale anului.
Faptul că o majoritate covârșitoare (73,4%), percepe Paștele în primul rând ca sărbătoare religioasă confirmă încă o dată reziliența tradiției creștine într-o societate aflată în schimbare. Chiar și în contextul modernizării accelerate, al urbanizării și al influențelor consumeriste, nucleul spiritual al sărbătorii rămâne dominant în percepția publică.
În același timp, 12,1% dintre respondenți îl văd ca pe o sărbătoare de familie, iar 6,9% ca pe o tradiție culturală. Aceste procente indică o „laicizare parțială” a sensului sărbătorii: chiar dacă originea religioasă este recunoscută, accentul se mută uneori spre dimensiunea relațională sau culturală.
În practică, pentru mulți oameni, Paștele devine mai degrabă un context de reîntâlnire, ritual social și continuitate a tradițiilor decât o experiență strict religioasă.
De asemenea, 5,4% dintre respondenți îl percep ca pe o sărbătoare comercială, iar 0,9% ca pe o simplă perioadă liberă. Deși aceste valori sunt minoritare, ele semnalează o tendință prezentă în toate societățile contemporane: transformarea sărbătorilor în ocazii de consum, marketing și turism.
Chiar dacă acest curent nu este dominant în România, el există și crește gradual, mai ales în mediile urbane și în rândul generațiilor mai tinere.
Diferențele sociologice sunt, poate, cea mai relevantă parte a datelor. Tendința ca votanții PSD și AUR, persoanele peste 60 de ani, cei cu educație primară și locuitorii din urbanul mic să perceapă Paștele predominant religios reflectă persistența unui model cultural tradițional, în care religia rămâne centrul vieții comunitare.
În schimb, votanții PNL, persoanele de vârstă activă (45–59 de ani), cei cu studii superioare și angajații din sectorul public tind să accentueze dimensiunea familială, sugerând o reinterpretare mai pragmatică și socială a sărbătorii.
Aceste diferențe nu ar trebui interpretate ca o ruptură între „două Românii”, ci mai degrabă ca o diversitate de raportări la aceeași realitate culturală.
