Un polițist, aflat în timpul liber, a intervenit la un accident rutier

un-politist-aflat-in-timpul-liber-a-intervenit-la-un-accident-rutier

Spiritul civic și responsabilitatea trebuie să ne urmeze în permanență, nu doar atunci când purtăm uniformă de serviciu, asta ne-a demonstrat ieri, 17 aprilie a.c., colegul nostru Petruț Dan, care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Cabinet al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Deși se afla în timpul liber, a acționat prompt în sprijinul comunității, intervenind în cazul accidentului rutier produs în seara de 17 aprilie a.c., pe strada Dura din municipiul Baia Mare.

Dan a observat producerea accidentului rutier și fără a ezita, a intervenit pentru luarea primelor măsuri, apelând ulterior numărul unic de urgență 112 pentru a sesiza evenimentul și pentru a oferi primele informații necesare intervenției rapide a echipajelor specializate.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, polițistul a rămas la fața locului, acordând sprijin persoanelor implicate și contribuind la menținerea unui climat de siguranță în zonă.

Colegul nostru ne-a demonstrat că responsabilitatea unui polițist nu se oprește odată cu încheierea programului de lucru.

Polițiștii maramureșeni reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și a unei conduite preventive, pentru a evita producerea evenimentelor neplăcute.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux