La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unui eveniment desfășurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, Iustin Hodea a acordat Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt” profesorului și cercetătorului Pamfil Bilțiu.
Distincția vine ca o recunoaștere a activității sale îndelungate în domeniul culturii și cercetării etnografice, dar și în contextul lansării, în februarie 2026, a volumului „Troițele din județul Maramureș. Un tezaur de artă populară uitat”, semnat împreună cu Maria Bilțiu.
Născut la 14 iulie 1939, în localitatea Făurești, Pamfil Bilțiu este absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai, promoția 1968. De-a lungul carierei, a activat ca redactor la publicația „Pentru socialism” (1969–1974), apoi ca bibliotecar la Biblioteca Județeană Maramureș (1974–1994), iar ulterior ca inspector în cadrul instituțiilor de cultură județene.
Pentru contribuția sa la valorificarea patrimoniului cultural, acesta a primit și titlul de cetățean de onoare al județului Maramureș.