Ultima oră. Explozie într-o încăpere de la Selgros Baia Mare. Magazinul a fost evacuat

ultima-ora-explozie-intr-o-incapere-de-la-selgros-baia-mare-o-persoana-a-fost-ranita

În urmă cu puțin timp, a fost semnalată o explozie produsă într-o încăpere a unui operator economic din municipiul Baia Mare, situat pe bulevardul Regele Mihai I.

La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Baia Mare, respectiv trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj de prim ajutor SMURD, precum și echipajul de descarcerare.

Până în acest moment, a fost identificată o victimă, care prezintă leziuni la nivelul membrului superior. Persoana este evaluată medical la fața locului de către echipajele specializate.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul. Revenim cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Ca măsură de siguranță, s-a procedat la evacuarea tuturor persoanele aflate în incinta spațiului, 42 de angajați și 300 de clienți. Nu au mai fost identificate alte victime, persoana rănită fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Forțele de intervenție au efectuat o recunoaștere pentru a identifica sursa problemei. S-au identificat scurgeri la nivelul instalației de CO2 a spațiului, în urma căreia s-au produs scurgeri de dioxid de carbon. Se procedează pentru eliminarea dioxidului de carbon acumulat în interior.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux