Doi urmăriți național, depistați și încarcerați de polițiști în Baia Mare

Maraton al încălcării legii în Târgu Lăpuș: tânăr reținut

La data de 22 aprilie a.c., în urma activităților informative desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, un bărbat și o femeie, urmăriți la nivel național, au fost identificați pe raza municipiului Baia Mare, ulterior fiind încarcerați.

Astfel, polițiștii au depistat, pe strada Bogdan Vodă, un bărbat pe numele căruia Judecătoria Baia Mare emisese un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Acesta are de executat o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare, fiind condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier. Bărbatul a fost condus și depus la Penitenciarul Baia Mare, în vederea executării pedepsei.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 34 de ani, urmărită național, după ce Tribunalul Prahova emisese pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Aceasta a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de operațiuni financiare în mod fraudulos și are de executat o pedeapsă de 1 an și 7 luni de închisoare.

După identificare, femeia a fost condusă și încarcerată la Penitenciarul Gherla, unde urmează să execute pedeapsa primită.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux