Accident grav în Colțirea: o mașină s-a rupt în două după o depășire riscantă

accident-grav-in-coltirea-o-masina-s-a-rupt-in-doua-dupa-o-depasire-riscanta

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs, în jurul orei 16:30, în satul Colțirea (comuna Ardusat). Potrivit primelor informații obținute de  PresaSM , un tânăr în vârstă de aproximativ 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în județul Maramureș, s-ar fi angajat într-o manevră de depășire riscantă, într-o zonă apropiată de o curbă. În aceste condiții, șoferul nu ar mai fi reușit să revină pe sensul său de mers, pierzând controlul direcției. Autoturismul s-a rotit în jurul propriei axe, după care a intrat violent în coliziune cu un alt Audi, înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost extrem de puternic. În urma coliziunii, mașina din Maramureș s-a rupt în două, iar conducătorul auto a rămas încarcerat între fiarele contorsionate.

Traficul în zonă a fost afectat temporar, circulația desfășurându-se cu dificultate până la finalizarea intervenției și îndepărtarea resturilor rezultate în urma impactului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Tănase Ștefan
Tănase Ștefan
6 luni în urmă

Asa se întâmplă când reabilitarea drumurilor județene se lasă pe mana incompetenților din CJ alias Ionel Bogdan et&comp. Drum îngustat, fără treceri de pietoni pe sute de metri, fără montarea tablei de limita a satului la limita zonei intravilane și multe altele. Vina politiei rutiere ca în zona se circula cu viteza excesiva și nu eau masuri de supraveghere radar.

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
1
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux