Vișeu. Plăcuțe de înmatriculate reținute pentru lipsa RCA

viseu-placute-de-inmatriculate-retinute-pentru-lipsa-rca

La data de 23 aprilie 2026, în intervalul orar 10.00–12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus și ai Serviciului Criminalistic – Grupa Canină au desfășurat o acțiune în sistem integrat, împreună cu jandarmii și polițiștii de frontieră maramureșeni.

Activitatea a avut ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor comise cu violență în mediul stradal, prevenirea accidentelor rutiere, precum și protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor și a proprietății publice și private.

În cadrul acțiunii au fost verificate peste 20 de autovehicule și au fost legitimate mai multe persoane. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.

Totodată, în cazul unui autoturism al cărui proprietar nu a respectat obligația legală de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, polițiștii au dispus măsura retragerii plăcuțelor de înmatriculare.

În aceeași zi, în intervalul orar 09.00–13.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Groși au desfășurat o acțiune împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Maramureș.

Activitățile s-au derulat pe raza localității Dumbrăvița și au avut ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Astfel, au fost verificate aproximativ 40 de autovehicule. În trei situații, s-a constatat că acestea nu prezentau siguranță pentru circulația pe drumurile publice, fiind reținute certificatele de înmatriculare până la remedierea deficiențelor.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii siguranței comunității.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux