În dimineața zilei de 30 aprilie, în jurul orei 05:20, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-o societate comercială situată pe strada Pășunii din municipiu.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unității comerciale, de unde ar fi sustras mai multe articole vestimentare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru identificarea autorilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Ancheta este în desfășurare sub coordonarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.