1685 Urcă în scaunul Țării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir,tatăl celebrului Dimitrie Cantemir; a deținut tronul până la moarte (15 martie 1693).
1848 Adunarea de la Blaj proclamă națiunea română din Transilvania drept egală cu celelalte națiuni din Marele Principat, protestează împotriva iminentei uniri a Transilvaniei cu Ungaria și afirmă fidelitatea românilor din Transilvania față de împăratul de la Viena.
1861 S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară.
1868 Pronunciamentul de la Blaj, prin care s-a cerut autonomia Transilvaniei și repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană.
1877 A apărut, la București, cotidianul „România liberă”, ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889).
2017 Sculptura din bronz „Muza adormită” a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la New York la casa de licitați Christie’s cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru Brâncuși. Precedentul record, de 37,2 milioane de dolari, datează din februarie 2009, pentru o statuetă din lemn de stejar intitulată Madame L.R. (Portrait de madame L.R.).
S-au născut în data de 15 mai …
1838 Nicolae Grigorescu, pictor român (d. 1907)
1881 Marius Bunescu, pictor român (d. 1971)
1884 Octav Botez, critic și istoric literar român (d. 1943)
1900 Arthur Kreindler, medic neurolog român (d. 1988)
1925 Savin Bratu, publicist, editor, critic și istoric literar român (d. 1977)
1926 Aurel Martin, critic și istoric literar român (d. 1993)
1931 Sonia Larian, prozatoare română
1941 Viorel Comănici, actor român (d. 2020)
1942 Ștefan Câlția, pictor român
1956 Gino Iorgulescu, fotbalist român
1960 Gheorghe Dogărescu, handbalist român (d. 2020)
1973 Laura Codruța Kövesi, procuror român
Au decedat în data de 15 mai …
1873: Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei și al Țării Românești, primul domn al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești și al statului național România (n. 1820)
1938: Gheorghe Marinescu, medic român (n. 1863)
2018: Cristian Țopescu, comentator sportiv român (n. 1937)
2022: Șerban Valeca, fizician și politician român (n. 1956)