MANIFESTUL unei eleve de clasa a V-a, în Parlament: „Majoritatea copiilor urăsc școala”

manifestul-unei-eleve-de-clasa-a-v-a-majoritatea-copiilor-urasc-scoala

O elevă de clasa a V-a a vorbit emoționant, marți, în cadrul unei dezbateri din Parlament dedicate sănătății mintale a copiilor, descriind presiunea pe care elevii spun că o resimt zilnic la școală și acasă. În timpul intervenției sale, în care a vorbit despre stresul generat de teme, teste și evaluări, ministrul Educației, Mihai Dimian, a fost surprins în repetate rânduri privind telefonul mobil, potrivit transmisiunii live a evenimentului organizat de Comisia pentru Învățământ din Senat.

„Majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela”, a spus eleva, vizibil emoționată, cu lacrimi în ochi, explicând că elevii se simt judecați constant atât de colegi, cât și de profesori și părinți. „Ajungem extenuați, cu bateriile sociale scăzute rău. Suntem la zero. Avem zile în care pur și simplu ne dorim să nu fim în anumite locuri și suntem obligați.”

Unul dintre cele mai puternice momente ale discursului a fost cel în care eleva a vorbit despre experiența sa la orele de limba română: „Am o profesoară de română care anul ăsta mi-a dat 27 de cărți de citit din care n-am înțeles niciuna. Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa.”

Eleva a spus în fața participanților că își dorește mai multe activități practice și o reducere a presiunii resimțite în mediul școlar:

„Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc lucruri din care să învăț. Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva și că nu merită această atenție și că sunt zero”, a spus Ilinca, încheindu-și discursul în lacrimi, în aplauzele sălii.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
trackback
5 luni în urmă

[…] MANIFESTUL unei eleve de clasa a V-a, în Parlament: „Majoritatea copiilor urăsc școala” […]

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
1
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux