Motocicliștii cu sisteme de evacuare modificate, în atenția polițiștilor

motociclistii-cu-sisteme-de-evacuare-modificate-in-atentia-politistilor-si-a-inspectorilor-rar-in-baia-mare

Polițiștii rutieri și specialiștii Registrului Auto Român Maramureș au desfășurat ieri, 29 mai, o acțiune în municipiul Baia Mare, având ca principal scop identificarea motocicletelor care circulă cu sisteme de evacuare modificate neomologat și care produc zgomot peste limita legală.

Acțiunea s-a desfășurat pe mai multe tronsoane de drum din oraș, unde polițiștii Biroului Rutier Baia Mare și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanții RAR Maramureș, au verificat atât motociclete, cât și autoturisme suspecte de modificări tehnice neconforme.

În total, au fost oprite pentru control 26 de vehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 5.000 de lei.

De asemenea, în opt situații a fost reținut certificatul de înmatriculare până la remedierea neconformităților tehnice, iar într-un caz polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere.

Autoritățile transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea disconfortului fonic provocat de vehiculele modificate și creșterea gradului de siguranță și confort pentru cetățeni.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux