Sezonul a început cu participarea în Supercupă, competiție în care echipa a obținut medaliile de argint. Ulterior, formația băimăreană s-a calificat, în premieră, în grupele EHF European League, unde a fost aproape de accederea în grupele principale, fiind eliminată la limită.
Pe plan intern, CS Minaur Baia Mare a încheiat Cupa României pe locul 3, iar în Liga Zimbrilor a ocupat poziția a 7-a la finalul sezonului.
La nivel individual, mai mulți jucători au fost prezenți constant în loturile naționale, printre aceștia numărându-se Botea, Nagy, Cumpănici, Racolța, Stanciu și Terekhov. Pentru turneul final european a fost convocat și Erik Pop, însă acesta nu a putut participa din cauza unei accidentări.
În clasamentul marcatorilor din Liga Zimbrilor, Tudor Botea a încheiat sezonul pe locul 6, cu 96 de goluri. Milan Kotrc a înscris 70 de goluri (locul 24), iar Anderson Mollino a acumulat 62 de reușite (locul 30). Artem Kozakevych a marcat 48 de goluri pentru Minaur înainte de a se transfera la CSM Timișoara.
În topul portarilor realizat de FRH, Darius Makaria s-a clasat pe primul loc, cu un procentaj de 32,2% al mingilor apărate raportat la aruncările primite. În aceeași statistică, Terekhov a înregistrat 27,3%, iar Cristian Sîncu 20,1%.
Reprezentanții clubului notează că statisticile pot varia în funcție de sursele de înregistrare, existând diferențe între datele oficiale și unele situații din foile de joc, precum și neconcordanțe punctuale în evidența aparițiilor sau golurilor jucătorilor.
Minaur în cupele europene
- 30 august: Minaur – Stjarnan (Islanda): 26-26
- 6 septembrie: Stjarnan – Minaur: 26-27 (calificare după 7m)
- 14 octombrie: Slovan Ljubljana (Slovenia) – Minaur: 35-29
- 21 octombrie: Minaur – Fraikin BM Granollers (Spania): 24-24
- 11 noiembrie: Minaur – SAH Skanderborg (Danemarca): 27-45
- 18 noiembrie: Skanderborg – Minaur: 39-26
- 25 noiembrie: Minaur – Slovan: 28-22
- 2 decembrie: Granollers – Minaur: 29-28
8 meciuri, o victorie, 3 egaluri, 4 înfrângeri (205-246)
Supercupa României (2 meciuri)
- 28-27 cu HC Buzău (semifinală)
- 24-32 cu Dinamo (locurile 1-2)
2 meciuri, o victorie, o înfrângere (52-59)
Cupa României (4 meciuri)
- Minaur – “U” Cluj: 32-23 (optimi)
- CSM București – Minaur: 26-30 (sferturi)
- Minaur – Dinamo: 27-36 (semifinale)
- Minaur – Steaua: 32-28 (finala mică)
4 meciuri, 3 victorii, o înfrângere, 121-113
Campionat Liga Zimbrilor (20 jocuri)
- CSU Suceava – Minaur: 21-30 și 36-37
- CSM Constanța – Minaur: 25-25 și 24-26
- Minaur – CSM Vaslui: 29-24 și 35-35
- Poli Timișoara – Minaur: 30-27 și 22-24
- “U” Cluj-Napoca – Minaur: 24-24 și 29-34
- Minaur – HC Buzău: 26-27 ãi 28-36
- Dinamo -Minaur: 30-27 și 25-28
- Minaur – Sighișoara: 34-30 și 37-25
- Potaissa Turda – Minaur: 23-23 și 30-28
- Minaur – CSM București: 25-28 și 29-33
20 meciuri, 9 victorii, 4 egaluri, 7 înfrângeri, 576-563
TOTAL
34 meciuri, 14 victorii, 7 egaluri, 13 înfrângeri, 954-981
Lotul echipei CS Minaur Baia Mare (34 jocuri – total)
- Portari: 1. Anton Terekhov (21/2), 16. Darius Makaria (30/0), 12. Cristian Sîncu (18/1)
- Extremă stânga: 15. Milan Kotrc (34/110), 52. Lucas Alexandru Sabou (27/47), 24. Dragoș China (4/2)
- Inter stânga: 6. Tudor Botea (32/164), 10. Ștefan-Gabriel Cumpănici (27/62), 66. Ovidiu Ionuț Ardelean (16/24)
- Centru: 43. Stefan Vujic (27/48), 35. Erik Leonard Pop (30/78), 7. Mario Alberto Racolța (23/17)
- Inter dreapta: 4. Cosmin Alexandru Stanciu (14/15), 29. Antonio Ovidiu Bordeanu (13/16), 44. Anderson Mollino da Silva (33/98)
- Extremă dreapta: 9. David Pavlov (29/64), 5. David Ianis Moldovan (8/11), 30. Artem Kozakevych (17/75)
- Pivot: 51. Viorel Fotache (32/20), 3. Robert Nagy (28/71), 18. țȘtefan Mark Adoreanu Kraiger (12/19), 98. Mohamed Aly Ismail Zeinelabedin (19/11), 70. Sebastian Nicolae Barbul (5/5)
- Oficiali Nuno De Melo Farelo, Mihai Bușecan, Răzvan Pop, Vlad Nistor, Vlad Pop