1473 Călugărul Nicodim de la mânăstirea Neamț a terminat „Tetraevangheliarul”, lucrare vestită pentru miniaturile sale și pentru că în el se află portretul lui Ștefan cel Mare, dăruit de către domnitor mănăstirii Humor; de aici denumirea actuală „Tetraevangheliarul de la Humor”.
1889 Înmormântarea lui Mihai Eminescu la cimitirul Bellu.
1910 Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe Dealul Cotrocenilor.
1923 S-a înființat Oficiul Național pentru Educație Fizică (ONEF).
1954 România a ratificat Convenția asupra drepturilor politice ale femeilor adoptată de ONU la 20 decembrie 1952.
În Germania de Vest, ziua de 17 iunie este prima dată sărbătorită ca Ziua Unității Germane.
1960 A fost ridicat nivelul reprezentărilor diplomatice la rang de ambasadă între România și Indonezia.
1977 Inaugurarea lucrărilor de construcție a uzinei de autoturisme de mic litraj „Oltcit” de la Craiova (cooperare româno-franceză).
2002 Decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2001.
S-au născut în data de 17 iunie …
1888 Ilie E. Torouțiu, critic, istoric literar, folclorist și traducător român (d. 1953)
1926 Sergiu Rădăuțanu, fizician român din Republica Moldova (d. 1998)
1927 András Sütő, scriitor maghiar din Transilvania (d. 2006)
1932 Sabin Bălașa, pictor, regizor și scriitor român (d. 2008)
1939 Krzyssztof Zanussi, regizor de film, teatru și operă
1940 Virgil Ogășanu, actor român de teatru și film
1949 Pavel Coruț, scriitor român (d. 2021)
1951 Ioan Fernbach, violonist, concert-maestru, director al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara (din 1997)
1952 Mihai Coadă, actor român
1969 Mircea Stănescu, politician român (d. 2009)
1975 Lucian Dan Teodorovici, scriitor român
1981 Sorin Paraschiv, fotbalist român
Au decedat în data de 17 iunie …
1925 Anghel Saligny, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1854)
2003 Emanuel Elenescu, dirijor, compozitor român (n. 1911)
2022 Valentin Uritescu, actor român de teatru și film (n. 1941)