Subprefectul județului Maramureș, Margareta Petruț, a prezidat ședința de lucru a Grupului interinstituțional privind gestionarea fenomenului mamelor minore, în cadrul unei întâlniri la care au participat reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale.
Instituția Prefectului Maramureș continuă demersurile de monitorizare și coordonare a cazurilor de sarcină și maternitate în rândul minorilor, cu accent pe prevenție, protecție socială și sprijin educațional.
Potrivit datelor transmise de Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș pentru perioada 1 decembrie 2025 – 31 martie 2026, la nivelul județului au fost înregistrate 75 de mame minore care au născut și 22 de minore însărcinate.
În acest context, autoritățile au solicitat unităților administrativ-teritoriale actualizarea situației cazurilor, cu evidențierea mamelor minore, a gravidelor, a nou-născuților, a documentelor de identitate și a înscrierii acestora la medicii de familie și în sistemul de învățământ.
De asemenea, au fost transmise adrese către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, în vederea coordonării măsurilor pentru prevenirea abandonului școlar, susținerea continuării studiilor și verificarea situațiilor care pot implica fapte de natură penală, inclusiv infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
Datele centralizate la nivel instituțional arată că Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a identificat 44 de mame minore înscrise în sistemul educațional, iar Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a înregistrat 11 dosare penale în cauze privind astfel de infracțiuni.
La nivelul unităților administrativ-teritoriale, în prezent sunt raportate 85 de mame minore și 23 de minore însărcinate, în creștere față de luna iulie 2025, când erau evidențiate 93 de mame minore și 36 de minore însărcinate, ceea ce confirmă necesitatea menținerii unui mecanism permanent de monitorizare și intervenție.
În urma ședinței au fost stabilite mai multe măsuri, printre care includerea Compartimentului de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare în Grupul de lucru, actualizarea periodică a datelor, precum și extinderea campaniilor de informare și prevenire în unitățile de învățământ.
În cadrul campaniei „Hai la Liceu” – ediția a II-a, derulată de Instituția Prefectului Maramureș în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș și unități de învățământ, au fost desfășurate activități de informare privind riscurile maternității precoce. Acestea au avut loc în șase unități de învățământ, unde 105 elevi au fost informați despre importanța continuării studiilor și accesarea serviciilor de consiliere și sprijin.
Instituția Prefectului Maramureș subliniază importanța cooperării interinstituționale între autoritățile din domeniile educației, sănătății, asistenței sociale și ordinii publice pentru prevenirea fenomenului și asigurarea protecției și integrării sociale a minorilor aflați în situații de risc.