Bărbat din Vișeu de Sus, reținut după ce și-ar fi agresat fiica  în vârstă de 14 ani

cercetat-pentru-furt-calificat-retinut-pentru-24-de-ore

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 55 de ani, cercetat într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Măsura a fost luată ca urmare a cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a reieșit faptul că acesta ar fi exercitat acte de violență asupra unei adolescente în vârstă de 14 ani, fiica concubinei sale, și ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, în cursul zilei de 2 iulie, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior bărbatul fiind introdus în arestul IPJ Maramureș.

Sub coordonarea procurorului de caz, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux