Vizita a fost organizată la inițiativa Ministerului Culturii al Republicii Moldova și reprezintă prima etapă a unui demers strategic care urmărește dezvoltarea unui cadru instituțional modern pentru cercetarea, conservarea și valorificarea memoriei istorice. Totodată, proiectul își propune consolidarea instrumentelor educaționale destinate transmiterii memoriei către noile generații și promovării valorilor democratice.
Programul s-a desfășurat în cadrul cooperării bilaterale româno-moldovene în domeniul patrimoniului cultural și al politicilor memoriei, având ca obiectiv schimbul de experiență între specialiști și identificarea unor modele de bune practici.
Pe parcursul vizitei, delegația a analizat exemple relevante de muzeificare și memorializare din județul Maramureș. Specialiștii au vizitat Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare, Ansamblul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu” din Șișești, Casa Memorială „Dr. Ilie Lazăr” din Giulești, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, Cimitirul Vesel din Săpânța și Casa Memorială „Elie Wiesel” din Sighetu Marmației.
Agenda a inclus și întâlniri cu consulul onorific al Republicii Moldova la Baia Mare, Florentin Tuș, și cu administratorul public al județului Maramureș, Sandu Hotima, în cadrul cărora au fost discutate oportunitățile de extindere a colaborării dintre instituțiile din România și Republica Moldova în domeniul patrimoniului cultural și al culturii memoriei.
Componenta profesională a vizitei a fost completată de două ateliere tematice. Primul, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare, a fost dedicat conceptului „Locuri ale memoriei”, iar cel de-al doilea, coordonat de Memorialul Sighet, a abordat tema „Școala Memoriei”, oferind participanților exemple de bune practici privind interpretarea și valorificarea patrimoniului memorial.
La finalul vizitei, Consiliul Județean Maramureș și-a reafirmat disponibilitatea de a sprijini dezvoltarea parteneriatelor instituționale care contribuie la conservarea patrimoniului cultural, promovarea memoriei istorice și consolidarea relațiilor de cooperare dintre România și Republica Moldova.