Cine își imagina, în seara zilei de 5 mai 2026, după ce PSD-ul lui Sorin Grindeanu a demolat Guvernul Bolojan (cu speranța – ce se va dovedi deșartă – că puciștii din PNL vor câștiga bătălia internă cu susținătorii lui Bolojan) că va veni vacanța parlamentară și Ilie Bolojan va privi, de la fereastra aceluiași cabinet din Palatul Victoria, cum deputații și senatorii își fac bagajele pentru destinațiile exotice de peste vară?
Premierul își fumează trabucul în fiecare dimineață privind impertubabil forfota bucureștenilor din Piața Victoriei, în timp ce Președintele, în biroul său din Cotroceni, se căiește amarnic că a căzut, precum un novice, în capcana liderului PSD și a camarilei lui de la Craiova, că a poftit la un pion otrăvit, iar acum e ținut în șah de suverniștii lui Simion, care îl amenință cu suspendarea.
Cine ar fi crezut una ca asta? Întortocheate sunt căile politichiei dâmbovițene!
Toată lumea spune că vinovați de acest blocaj sunt social-democrații. O mare eroare! Ei și-au urmărit interesul de castă și au procedat în consecință: au făcut tot ce le-a stat în putință să blocheze reformele lui Blojan și să își protejeze tentaculele conectate la bugetul de stat. Da, este adevărat, Bolojan a aprins lumina și i-a surprins în flagrant delict. Pentru a reinstaura întunericul, trebuia spart becul cu o praștie. În după-amiaza zilei de 5 mai 2026, în plenul Parlametului României, social democrații au tras cu praștia în Guvernul Bolojan și l-au ucis, precum în Cântecul șoptit a lui Zaharia Stancu.
Două luni mai târziu, într-un interviu, Sorin Grindeanu mărturisea: “Nu m-a bătut mama, nu m-a certat, / În mână ţineam o bucată de pâine. / Degeaba, mi-a spus, / Degeaba, mai plângi, / Ce-ai omorât, omorât rămâne!”
PSD-ul nu a omorât un om și nici un partid anume. În schimb, au ucis o relație, o coaliție, singura în care se mai puteau încrede în jungla atât de nesigură care este astăzi politica românească.
Apoi “s-au îndrăgostit nebunește” de AUR, cu care au sperat să distrugă de tot PNL-ul, prin investirea Guvernului Trădătorului Veștea. Dar noua iubire,”…nu ştiu de ce / Într-o zi a murit / Şi-n altă zi a fost îngropată”.
Morala? Peste ani, liderul social-democrat avea să recunoască: “Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii,/ Demult nu mai merg la nici o-ngropare/ Când soarele-apune/ După niște măguri /Şi răsare în flăcări din mare”.
Deocamdată, pentru PSD, soarele-apune după niște măguri. Poate acolo, sub mantia întunericului, în stadiu de crisalidă, partidul se va reforma și își va transforma tentaculele de caracatiță în aripi de fluture imaculat.
