45% grad de execuție, la Pasajul de la Clubul Văcarilor

45-grad-de-executie-la-pasajul-de-la-clubul-vacarilor

Lucrările la Pasajul suprateran de la Clubul Văcarilor, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Baia Mare, au ajuns la un grad de execuție de aproximativ 45%, potrivit autorităților locale.

În prezent, toate rețelele edilitare au fost relocate, cu excepția rețelei electrice. Și în acest caz, lucrările sunt în desfășurare, termenul de finalizare fiind estimat la aproximativ trei săptămâni.

Totodată, se află în plină desfășurare pregătirea bretelelor de deviație a traficului. A început asfaltarea bretelelor pe direcția Recea – Baia Mare, urmând ca, de săptămâna viitoare, lucrările să continue și pe sensul dinspre Baia Mare.

Din punct de vedere structural, toți piloții forați au fost deja executați, iar în perioada următoare se va trece la faza de elevație, respectiv la construcția rampei propriu-zise dinspre Recea spre Baia Mare.

Pasajul de la Clubul Văcarilor este un obiectiv strategic pentru fluidizarea traficului rutier la intrarea în municipiu și face parte din planul administrației locale de modernizare a infrastructurii urbane, cu impact direct asupra mobilității și siguranței rutiere.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

PROIECT PSD: Județul MARAMUREȘ, posibilă comasare într-o macro-regiune cu centrul la Cluj-Napoca

Județul Maramureș s-ar putea număra printre unitățile administrative care își vor pierde statutul actual și vor fi comasate într-o regiune...

Zborurile Mykonos-Nordis vor fi anchetate de Parlament. Comisia cerută de USR și PNL, aprobată prin vot

Românii vor putea afla adevărul despre deplasările unor politicieni și judecători pe banii păgubiților Nordis și ai oamenilor de afaceri,...

„Târgul Brazilor de Crăciun” din Baia Mare, în dezbatere publică: Unde și când ar urma să fie amplasat în 2026

Primăria Municipiului Baia Mare a lansat în transparență decizională proiectul de hotărâre privind organizarea evenimentului „Târgul Brazilor de Crăciun”. Conform...

Conferința internațională „Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate” ajunge la ediția a X-a, la Biblioteca Județeană 

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează joi, 12 noiembrie 2026, cea de-a zecea ediție a conferinței anuale...

Expoziție temporară dedicată colecției numismatice Pipaș, la Muzeul de Istorie și Arheologie

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș invită publicul joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 13:00, la vernisajul expoziției...

Groși. Peste 60 de părinți au învățat să recunoască semnalele nevăzute ale problemelor la copii

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Școala Gimnazială din Groși, în cadrul campaniei „Doar...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux