În dimineața zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe bulevardul Traian, în municipiul Baia Mare, eveniment în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că accidentul s-a produs la intersecția străzii Matei Basarab cu bulevardul Traian. Un conducător auto în vârstă de 69 de ani nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autobuz care circula pe drumul prioritar, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, șoferul autoturismului a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ceea ce exclude consumul de alcool ca factor favorizant al producerii accidentului.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.