Un tânăr în vârstă de 32 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan în noaptea de duminică spre luni.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au tras pe dreapta pe strada Gheorghe Șincai din Baia Mare, în jurul orei 02.00. Simțind că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat — mai mult decât dublul limitei de la care fapta devine infracțiune.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.