În acest weekend, polițiștii orașului Baia Sprie, aflați în acțiune în comuna Șișești, au oprit pentru control un autoturism.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 41 de ani, care emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru dispunerea măsurilor legale. Autoritățile reamintesc că siguranța rutieră poate fi pusă grav în pericol de consumul de alcool la volan și fac apel la responsabilitatea tuturor participanților la trafic.